Varicele – Care Sunt Cele Mai Noi Metode de Tratament

Varicele sunt vene proeminente pe piele.

Varicele – care sunt cele mai noi metode de tratament?

Varicele sunt vene proeminente, vizibile pe piele, localizate în general la nivelul coapselor si gambelor, deși pot fi prezente și in alte regiuni ale corpului și apar atunci când venele își pierd elasticitatea. Atât barbații, cât și femeile pot suferi de această afectiune, care apare la persoanele care petrec mult timp in picioare și prezintă predispoziție în a dezvolta varice. În lipsa tratamentului, varicele pot dezvolta complicații importante.

Varicele – factori de risc

• factori care cresc presiunea abdominală • leziuni ale venelor • trombi venoși • sarcina (mai ales sarcinile repetate) • sexul feminin • vârsta înaintată • obezitatea • istoricul familial de varice • statul pe scaun sau în picioare îndelungat Varicele sunt dilatații patologice și permanente ale venelor ce aparțin sistemului venos superficial. Ele nu vor trece niciodată de la sine. Singurul factor care determină întoarcerea sângelui din membrele inferioare către inimă, împotriva forţei gravitaţionale, este contracţia musculaturii. În lipsa acesteia, sângele stagnează, oxigenarea vaselor este îngreunată şi astfel, pe lângă o creştere a presiunii în vase, se adaugă şi o alterare profundă a calităţii structurilor vasculare şi valvulare.

Sfaturi pentru prevenirea varicelor

Femeile însărcinate, dar și persoanele care au profesii care cresc riscul formării varicelor, pot lua câteva măsuri simple, prin care să prevină apariția varicelor: • mișcare continuă • purtarea unor ciorapi elastici in fiecare zi • evitatul poziției picior-peste-picior • menținerea picioarelor pe un plan mai înalt • mișcarea încheieturilor membrelor inferioare

Varicele și senzația de picioare grele

Tratamentul varicelor trebuie instituit nu doar din motive cosmetice, pentru îmbunătățirea imaginii piciorului, dar și pentru că varicele netratate pot determina apariția unor complicații severe, cum ar fi: • tromboflebită superficială – apariția unui cheag de sânge la nivelul unei vene superficiale, situată imediat sub tegument; poate determina durere locală, înroșirea tegumentelor, febră, suprainfecție locală; • tromboflebită profundă – apariția unui cheag de sânge la nivelul unei vene profunde; cheagul poate crește în dimensiuni, poate circula până la nivelul plămânilor sau poate duce la alte complicații pe termen lung; • hemoragie prin ruptura varicelor – ruptura varicelor se poate produce accidental sau spontan; • dermatită de stază – apare mai ales la populația în vârstă și mai ales în zona mediană a gleznei; • ulcer venos – pierderea de substanță de la nivelul dermului și epidermului; se caracterizează prin prezența de răni deschise sau cruste, înconjurate de zone umflate şi înroşite.

Varicele pot cauza ulcere dureroase

Varicele sunt responsabile de o durere constantă, de o senzație de greutate sau presiune la nivelul pielii. Dar, din păcate, ele pot cauza ȋn cazuri mai grave, ulcere. Ulcerele venoase apar cel mai frecvent ȋn jurul gleznelor și se pot chiar infecta dacă sunt lăsate netratate.

Tratament varice preț

Tratamentul curativ al varicelor are o paletă de elemente ce pot fi folosite în diferite combinaţii, pentru obţinerea unor efecte morfologice, funcţionale şi nu în ultimul rând estetice optime. Acestea includ: • extirparea pachetelor varicoase prin tehnici microchirurgicale (cu incizii ce devin la câteva luni practic invizibile) • laserterapia • scleroterapia Tratamentul varicelor poate fi unul complet nedureros. Cea mai bună veste este aceea că ȋn prezent, există o varietate de proceduri minim invazive care pot vindeca varicele complet, procedeele find nedureroase. Specialiștii care pot interveni asupra varicelor sunt dermatologii, chirurgii sau chirurgii plasticieni. Metodele inovatoare de tratament utilizate în clinica noastră permit venelor deranjante și inestetice să dispară fără a necesita intervenții chirurgicale. Riscul de recurență (de reapariție) a varicelor după oricare dintre metodele principale de tratament chirurgical este de aproximativ 10%. Întrucât insuficiența venoasă este o afecțiune cronică, este posibil ca unii pacienți să aibă nevoie de tratament chirurgical repetat pe parcursul vieții. Tratăm fiecare pacient cu grijă maximă și obținem mereu cele mai bune rezultate. La Estethica Global puteți face si alte intervenții estetice chirurgicale sau non chirurgicale, precum liposcuție, mărirea sânilor sau abdominoplastie. Serviciile specializate prestate de către medicii noștri includ atât operații estetice, cât și tratamente non - chirurgicale pentru orice zonă a corpului, toate fiind oferite cu cea mai mare grijă în ceea ce privește siguranța și rezultatul final. Ne pasă de fiecare pacient și, din acest motiv, unul din obiectivele noastre principale este ca de fiecare dată când veniți la noi să aveti parte de o experiență plăcută. Pentru un preț exact, sună și programează-te la o consultație!

Rezumatul tratamentului

  • Reıntoarcere la viata normala
    0-3 Zile
  • Recuperare completa
    İmediat
  • Persistenta rezultatului
    Permanent
  • Perioada de spitalizare
    -
  • Sesiuni
    1-2
  • Durata operatiei
    -
  • Tipul de anestezie
    Locala
  • Timp de sensibilitate
    -

Atentie : Fiecare persoana este unică. Aceasta înseamnă că durata tratamentului, planificarea și rezultatele pot fi diferite. Informațiile pe care le vedeți aici sunt un rezumat dintr-o gamă largă de exemple.


Preturi si Pachete

Completati formularul Va sunam imediat

Declarație de confidențialitate

I. Informații generale

Prezentul document are scopul de a vă informa cu privire la prelucrarea datelor de către centrul de înfrumusețare Estethica Global.

Prezenta secțiune are rolul de a vă informa cu privire la prelucrarea detelor cu caracter personal, în contextul utilizării site-ului https://ro.estethicaglobal.com/.

Confidențialitatea datelor cu caracter personal ale vizitatorilor site-ului https://ro.estethicaglobal.com/ este foarte importantă pentru noi și ne angajăm să o protejăm. Acceptul pe care îl acordați cu privire la utilizarea de cookie-uri conform termenilor prezentei politici în momentul în care accesați pentru prima oară website-ul nostru, ne permite utilizarea de cookie-uri la fiecare vizită a dumneavoastră în site-ul nostru.

II. Categoriile de date cu caracter personal prelucrate

Estethica Global colectează datele cu caracter personal ai vizitatorilor site-ului, pe care le furnizează în mod direct în contextul utilizătii site-ului. Datele pe care le prelucrăm sunt cele pe care le furnizați ca viziatori în secțiunea Contact, Solicită o ofertă.

Prelucrăm datele personale generate de procese tehnice, cum ar fi formulare de contact, cookie-uri, analitice și înglobări ale terților.

III. Scopul prelucrării datelor cu caracter personal

Dacă sunteți vizitatori ai site-ului https://ro.estethicaglobal.com/, prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal după cum urmează:

  1. pentru activităţi de marketing, respectiv pentru transmiterea, prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă (e-mail) de comunicări comerciale privind produsele şi serviciile oferite prin intermediul Site-ului.

*Vă puteți exprima consimțământul pentru prelucrarea datelor de acest fel. Pentru dezabonarea de la primirea de comunicări comerciale puteți folosi opţiunea de la finalul fiecărui e-mail conţinând comunicări comerciale.

**Furnizarea datelor dumneavoastră în acest scop este voluntară. Refuzul furnizării consimțământului pentru prelucrarea datelor dumneavoastră în acest scop nu va avea urmări negative pentru dumneavoastră.

Prelucrarea datelor se realizează în scopul efectuării diverselor analize, raportări privind modul de funcționare a Site-ului, realizarea de profiluri de preferinţe de consum, în principal, în vederea îmbunătăţiri experienței dumneavoastră pe site.

Cookie-uri

Ce sunt cookies?

Cookie-urile sunt fișiere text mici care sunt utilizate pentru a stoca mici informații. Cookie-urile sunt stocate pe dispozitivul dvs. atunci când site-ul web este încărcat pe browser. Aceste cookie-uri ne ajută să facem site-ul să funcționeze corect, să facem site-ul mai sigur, să oferim o experiență mai bună pentru utilizatori și să înțelegem cum funcționează site-ul și să analizăm ce funcționează și unde are nevoie de îmbunătățiri.

De ce folosim cookies?

Ca majoritatea serviciilor online, site-ul nostru web folosește cookie-uri de tip terțe și cookie-uri terțe pentru o serie de scopuri. Cookie-urile de primă parte sunt în mare parte necesare pentru ca site-ul web să funcționeze corect, și nu colectează niciunul dintre datele dvs. de identificare personală.

Cookie-urile terță parte utilizate pe site-urile noastre web sunt utilizate în principal pentru înțelegerea performanței site-ului, cum interacționezi cu site-ul nostru web, păstrarea serviciilor noastre în siguranță, furnizarea de reclame care vă sunt relevante și, în general, oferindu-vă o îmbunătățire și o îmbunătățire experiența utilizatorului și vă ajută să accelerați interacțiunile viitoare cu site-ul nostru web.

Ce tipuri de cookies folosim ?

Esențial: Unele cookie-uri sunt esențiale pentru a putea experimenta funcționalitatea completă a site-ului nostru. Ne permit să menținem ședințele utilizatorilor și să prevenim orice amenințări la adresa securității. Nu colectează și nu stochează informații personale.

Statistici: aceste cookie-uri stochează informații precum numărul de vizitatori ai site-ului, numărul de vizitatori unici, ce pagini ale site-ului web au fost vizitate, sursa vizitei etc. Aceste date ne ajută să înțelegem și să analizăm cât de bine funcționează site-ul și unde are nevoie de îmbunătățiri.

Marketing: site-ul nostru web afișează reclame. Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru a personaliza reclame pe care vi le afișăm, astfel încât acestea să fie semnificative pentru dvs. Aceste cookie-uri ne ajută, de asemenea, să urmărim eficiența acestor campanii publicitare.

Informațiile stocate în aceste cookie-uri pot fi, de asemenea, utilizate de către furnizorii terți pentru a vă afișa reclame și pe alte site-uri web din browser.

Funcțional: Acestea sunt cookie-urile care ajută anumite funcționalități neesențiale de pe site-ul nostru web. Aceste funcționalități includ încorporarea de conținut precum videoclipuri sau partajarea conținutului pe site-ul web pe platformele de socializare.

Preferințe: aceste cookie-uri ne ajută să stocăm setările și preferințele de navigare, cum ar fi preferințele de limbă, astfel încât să aveți o experiență mai bună și mai eficientă în vizitele viitoare pe site-ul web.

Cum pot modifica setarile?

Dacă decideți să vă schimbați preferințele mai târziu prin sesiunea de navigare, puteți face clic pe fila „Politica de confidențialitate și cookie-uri” de pe ecran. Aceasta va afișa din nou avizul de consimțământ, permițându-vă să vă schimbați preferințele sau să vă retrageți în întregime consimțământul.

În plus, diferite browsere oferă diferite metode pentru a bloca și șterge cookie-urile utilizate de site-urile web. Puteți modifica setările browserului dvs. pentru a bloca / șterge cookie-urile. Pentru a afla mai multe detalii despre gestionarea și ștergerea cookie-urilor, accesați wikipedia.org, www.allaboutcookies.org.

IV. Durata pentru care datele cu caracter personal sunt prelucrate

Datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi prelucrate atât timp cât este necesar, în vederea realizării scopurilor de prelucrare menționate anterior.

Dacă vă retrageți consimțământul pentru prelucrarea datelor în scop de marketing, va înceta prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal în acest scop, fără însă a afecta prelucrările desfășurate pe baza consimțământului exprimat de către dumneavoastră înainte de retragerea acestuia.

V. Drepturi pe care le aveți asupra datelor dumneavoastră

În condițiile prevăzute de legislația în materia prelucrării datelor cu caracter personal, în calitate de persoane vizate, beneficiați de următoarele drepturi:

- Dreptul la informare, respectiv dreptul de a primi detalii privind activitățile de prelucrare efectuate de către Estethica Global, conform celor descrise în prezentul document;

- Dreptul de acces la date, dreptul de a obține confirmarea cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și detalii privind activitățile de prelucrare precum modalitatea în care sunt prelucrate datele, scopul în care se face prelucrarea, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor, etc;

- Dreptul la rectificare, respectiv dreptul de a obține corectarea, fără întârzieri justificate, de către Estethica Global a datelor cu caracter personal inexacte/nejustificate, precum și completarea datelor incomplete; Rectificarea/ completarea va fi comunicată fiecărui destinatar la care au fost transmise datele, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește imposibil sau presupune eforturi disproporționate.

-Dreptul la ștergerea datelor, fără întârzieri nejustificate, („dreptul de a fi uitat”), în cazul în care se aplică unul dintre următoarele motive:

acestea nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate;

- în cazul în care este retras consimțământul și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare;

- în cazul în care persoana vizată se opune prelucrării și nu există motive legitime care să prevaleze;

- în cazul în care datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal;

- în cazul în care datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale;

- datele cu caracter personal au fost colectate în legătură cu oferirea de servicii ale societății informaționale conform dreptului Uniunii sau al dreptului intern sub incidenta căruia se află operatorul.

Este posibil ca, în urma solicitării de ștergere a datelor, Estethica Global să anonimizeze aceste date (lipsindu-le astfel de caracterul personal) și să continue în aceste condiții prelucrarea pentru scopuri statistice;

- Dreptul la restricționarea prelucrării în măsura în care:

persoana contestă exactitatea datelor, pe o perioadă care ne permite verificarea corectitudinii datelor;

- prelucrarea este ilegală, iar persoana vizată se opune ștergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor;

- operatorul nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar persoana vizată i le solicită pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță; sau

persoana vizată s-a opus prelucrării (altele decât cele de marketing direct), pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra celor ale persoanei vizate.

- Dreptul la portabilitatea datelor, respectiv (i) dreptul de a primi datele cu caracter personal într-o modalitate structurată, folosită în mod obișnuit și într-un format ușor de citit, precum și (ii) dreptul ca aceste date să fie transmise de către Estethica Global către alt operator de date, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege;

- Dreptul la opoziție – în ceea ce privește activitățile de prelucrare se poate exercita prin transmiterea unei solicitări conform celor indicate mai jos;

- În orice moment, din motive legate de situația particulară în care se află persoana vizată, ca datele care o vizează să fie prelucrate în temeiul interesului legitim al Estethica Global sau în temeiul interesului public, cu excepția cazurilor în care Estethica Global poate demonstra că are motive legitime și imperioase care justifică prelucarea și care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților persoanelor vizate sau că scopul este constatarea, exercitarea sau apararea unui drept în instanță;

în orice moment, în mod gratuit și fără nicio justificare, că datele care o vizează să fie prelucrate în scop de marketing direct.

- dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale automate, respectiv dreptul de a nu fi subiectul unei decizii luate numai pe baza unor activități de prelucrare automate, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice care privesc persoana vizată sau o afectează în mod similar într-o măsură semnificativă;

- dreptul de a vă adresa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sau instanțelor competente, în măsura în care considerați necesar.

VI. Dezvăluirea datelor cu caracter personal

Pentru îndeplinirea scopurilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, Estethica Global poate dezvălui datele dumneavoastră către parteneri, către terțe persoane sau entități care sprijină Estethica Global în desfășurarea activității prin intermediul site-ului (furnizori de servicii IT), ori către autoritățile publice centrale/locale, în următoarele cazuri exemplificativ enumerate:

  • pentru administrarea site-ului;
  • în situațiile în care această comunicare ar fi necesară pentru atribuirea de premii sau alte facilități persoanelor vizate, obținute ca urmare a participării lor la diverse campanii promoționale organizate de către Estethica Global prin intermediul site-ului;
  • pentru menținerea, personalizarea și îmbunătățirea site-ului și a serviciilor derulate prin intermediul lui;
  • pentru efectuarea analizei datelor, testarea și cercetarea, monitorizarea tendințelor de utilizare și activitate, dezvoltarea caracteristicilor de siguranță și autentificarea utilizatorilor;
  • pentru transmiterea de comunicări comerciale de marketing, în condițiile și limitele prevăzute de lege;
  • atunci când dezvăluirea datelor cu caracter personal este prevăzută de lege etc.

În prezent datele dumneavoastră sunt prelucrate doar pe teritoriul României. Există posibilitatea ca acestea să fie transferate în afara României, dar doar către state din Uniunea Europeană.

VII. Informațiile de contact

Oricând poți solicita o copie a datelor tale cu caracter personal pe care le stocăm.

VIII. Cum vă protejăm datele

Ne angajăm să asigurăm securitatea datelor cu caracter personal prin implementarea unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate, conform standardelor industriei.